Cu o experiență juridică consolidată în timp și o echipă dedicată, transformăm procedurile legale în soluții clare, sigure și rapide.
Societate Profesională de Executori Judecătorești
Peste două decenii de experiență și același angajament.
Timpul a devenit cel mai obiectiv observator al preciziei juridice și a expertizei profesionale care definesc activitatea executorilor judecătorești din cadrul Societății Profesionale Dobra & Căliman.
Ne definim profesional prin realizarea efectivă a drepturilor recunoscute prin titlurile executorii, într-un cadru caracterizat de rigoare profesională, echilibru funcțional și transparență decizională.
Societatea Profesională de Executori Judecătorești Dobra & Căliman oferă servicii complete în domeniul executării silite asigurând totodată întreaga activitate dată de lege în competența materială a executorului judecătoresc. Realizăm comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, aplicarea măsurilor asigurătorii, constatarea situațiilor de fapt și a celorlalte atribuții date de lege în competența executorului judecătoresc.
Fiecare misiune încredințată este instrumentată cu aceeași exigență profesională adoptând totodată soluții particularizate în vederea obținerii eficienței care caracterizează faza a doua a procesului civil.

Asumarea digitalizării
Digitalizarea ne-am însușit-o ca pe un instrument prin care valorificăm principiile fundamentale ale executării silite pentru o garanție a unei proceduri moderne, rapide și transparente. Aceasta completează rigoarea juridică a activității noastre.
Implementarea accesului la dosarul electronic de executare silită asigură părților și reprezentanților acestora funcționalitatea unui mediu de realizare a drepturilor procedurale recunoscute de lege.
Profesionalism
În dinamica actuală a executării silite, prelucrarea informațiilor relevante pentru realizarea drepturilor recunoscute prin titluri executorii nu mai poate fi asigurată de instrumentele clasice. Ea presupune o abordare integrată susținută prin partenerii autorizați care să asigure facilitățile necesare identificării, conservării, administrării și valorificării activelor urmăribile.
Dedicație
Principiile pe baza cărora ne-am construit abordarea profesională, pot fi traduse cu titlu de exemplu, după cum urmează:
– „problemele sunt doar situații”
– „modificările legislative și varietatea de interpretări sunt doar provocări”
– „respectul pentru tine, pentru alții și responsabilitatea pentru toate acțiunile noastre”.
Serviciile noastre
Serviciile oferite de societatea noastră acoperă integral atribuțiile prevăzute de lege în competența executorului judecătoresc:
✅ punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
✅ notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;
✅ comunicarea actelor de procedură;
✅ recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;
✅ aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;
✅ constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
✅ instrumentarea procedurii ofertei de plată urmate de consemnațiune conform dispozițiilor Codului de procedură civilă;
✅ întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;
✅ orice alte acte sau operațiuni date de lege în competenta lui.
ECHIPA DOBRA & CĂLIMAN
Rata noastră de succes este rezultatul direct al unei simbioze perfecte între o vastă experiență profesională, o profundă cunoaștere a arhitecturii juridice complet integrate într-un ansamblu de soluții strategice adaptate procedurilor instrumentate.

Ofelia Dobra

Narcis Dobra

Emanuel Căliman-Habet
Ce Spun Clienții Noștri
Recunoașterea provine din experiențele celor care ne-au ales. Fiecare apreciere adusă Dobra & Căliman – Executori Judecătorești reflectă modul în care principiile noastre se traduc și se manifestă în rezultate concrete.
Am apelat la biroul Dobra & Căliman pentru recuperarea unei creanțe și am fost impresionat de modul în care întreaga procedură s-a desfășurat: clar, ordonat și fără întârzieri inutile. Răspunsurile au fost prompte, iar comunicarea impecabilă.
Colaborăm de mai mulți ani cu biroul Dobra & Căliman pentru gestionarea dosarelor de executare silită. Profesionalismul și rigoarea echipei se reflectă în fiecare etapă — de la analiză până la finalizarea procedurii.
În relația cu Dobra & Căliman am găsit un partener de încredere. Dosarele sunt gestionate cu precizie, raportarea este constantă, iar soluțiile adoptate respectă întocmai cadrul legal și cerințele instituționale.
Pentru noi, rapiditatea și eficiența sunt esențiale. Recuperarea bunurilor s-a realizat prin Dobra & Căliman care a dovedit că o procedură de executare poate fi în același timp fermă și echilibrată. Fiecare caz este tratat cu atenție și soluționat în termene rezonabile. Colaborarea cu echipa Dobra & Căliman ne oferă certitudinea unui demers procedural complet, transparent și predictibil. Comunicarea este permanentă, iar fiecare dosar este tratat cu aceeași seriozitate, indiferent de valoare.
Ca avocat, am colaborat cu biroul Dobra & Căliman în mai multe proceduri. Am remarcat atenția acordată fiecărui detaliu și disponibilitatea pentru un dialog constructiv — calități rare și esențiale în executarea silită.
Am participat la o licitație organizată de biroul Dobra & Căliman și am fost plăcut surprins de modul în care a fost administrat procesul: documentație clară, informații actualizate și un climat de corectitudine exemplară.
AVEȚI NEVOIE DE CLARITATE JURIDICĂ ȘI SOLUȚII EFICIENTE?
Dobra & Căliman transforma drepturile în rezultate concrete.
Aplicăm legea cu rigoare, discreție și respect.
Intrebări frecvente
Răspunsuri clare la cele mai comune întrebări despre executare silită, licitaţii şi acte executorii.
1 – Cum pot intra în contact cu S.P.E.J. Dobra & Căliman?
Ne puteți contacta prin următoarele modalități:- Prin e-mail: la adresa office@executare.ro – aceasta este modalitatea recomandată, având în vedere volumul mare de solicitări.
- Prin prezentare la sediu: în timpul programului de lucru afișat public. În cazul prezenței fizice este necesară deținerea unui înscris care să ateste identitatea dumneavoastră. Dreptul de a obține informații este rezervat părților din dosarul de executare silită iar acesta poate fi exercitat personal sau prin reprezentat. Nu sunt oferite informații rudelor, afinilor sau altor asemenea persoane.
- Telefonic: pentru informații generale. Din cauza numărului ridicat de apeluri, linia telefonică poate fi uneori dificil de accesat.
2 – Ce trebuie să fac dacă am primit o somație în cadrul procedurii de executare silită
Dacă ați primit o somație, este important să o citiți cu atenție, pentru a înțelege conținutul și termenele indicate. Documentul conține un cod QR care vă redirecționează către pagina noastră internă une puteți efectua o solicitare de angajament de plată supusă aprobării creditorului. Pentru orice detalii suplimentare care pot fi oferite echipa noastră vă recomandăm să folosința una din metodele de contact indicate.3 – Unde pot efectua plata debitelor datorate?
Plata sumelor datorate se poate efectua în contul de consemnare al Societății Profesionale de Executori Judecătorești Dobra & Căliman, deschis la Libra Internet Bank S.A., identificat după cum urmează:
Cont de consemnare: RO88BREL0002002015650101 (LEI)
Titular: Societatea Profesională de Executori Judecătorești Dobra & Căliman
CUI: RO40944504
Plata poate fi realizată online, prin transfer bancar, sau direct la ghișeele Libra Internet Bank S.A., menționând obligatoriu numărul dosarului de executare silită în detaliile plății și Codul Numeric Personal.
În sediul subscrisei putem asigura cu celeritate exclusiv plata sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare silită astfel: în numerar în limita sumei de 5.000 lei sau prin plata efectuată cu cardul bancar.
📌Atenție:
Indicarea numărului de dosar și a Codului Numeric Personal este esențială pentru alocarea corectă a sumei achitate. În lipsa acestei mențiuni, plata nu poate fi atribuită automat unui dosar și poate rămâne neidentificată în evidențele noastre, întârziind neimputabil confirmarea stingerii obligației.
Nu este necesară transmiterea dovezii de plată către subscrisa fiind generată în mod automat o recipisă de consemnare însă aceasta poate fi utilă în celeritatea alocării sumei în vederea stingerii obligației.
4 – Cum pot solicita un angajament de plată și care sunt etapele încheierii acestuia?
Solicitarea unui angajament de plată se poate transmite:
- prin e-mail către biroul executorului judecătoresc indicat în somație; sau
- prin scanarea codului QR înscris pe somațiile recepționate, care permite accesul direct la formularul online de solicitare.
Cererea trebuie să conțină:
- suma propusă ca avans și data-limită până la care aceasta va fi achitată;
- propunerea de eșalonare ulterioară (lunară, săptămânală etc.), cu indicarea sumelor și termenelor corespunzătoare.
Propunerea de angajament este supusă aprobării creditorului, iar rezultatul (acceptarea sau respingerea) este comunicat prin intermediul biroului nostru.
În anumite situații, odată cu solicitarea angajamentului, se pot cere și măsuri accesorii, cum ar fi:
- desființarea unor măsuri de executare deja dispuse;
- suspendarea urmăririi asupra anumitor bunuri;
- dreptul de a folosi autovehiculul sechestat.
Aceste cereri sunt analizate punctual, în funcție de acordul creditorului și de stadiul procedurii de executare.
5 – Cum pot evita dubla poprire?
După ce angajatorul primește adresa de înființare a popririi, acesta are obligația legală de a informa biroul executorului judecătoresc despre momentul instituirii acesteia și, la solicitarea executorului, de a comunica contul în care se virează salariul.
Dacă această informare nu este transmisă, există riscul ca instituția bancară la care este deschis contul de salariu să indisponibilizeze din nou sume provenite din venituri salariale, deși angajatorul a efectuat deja reținerile corespunzătoare.
Pentru a evita o dublă poprire, este important să comunicați prompt contul de salariu biroului nostru, astfel încât să se poată dispune desființarea parțială a popririi instituită asupra acelui cont.
6 – Cum pot obține restituirea unor sume neurmăribile, indisponibilizate și virate de către instituția bancară în contul de consemnare?
Complexitatea activității bancare poate genera situații în care sume de bani neurmăribile sunt indisponibilizate și virate executorului judecătoresc. Rețineți că indisponibilizarea sumelor este efectuată de instituția bancară, nu de biroul executorului judecătoresc.
Pentru restituirea sumelor cu caracter neurmăribil, este necesar să formulați o cerere scrisă, care să cuprindă datele dumneavoastră complete de identificare, însoțită de extrasul de cont din care rezultă proveniența sumelor indisponibilizate. Aceste documente sunt necesare pentru verificarea caracterului urmăritor sau neurmăribil al fondurilor.
În situația în care sumele au fost deja eliberate creditorului sau au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor de executare, biroul nostru va transmite creditorului o solicitare de restituire, la cererea persoanei interesate.
Restituirea efectivă a sumelor se va realiza după ce creditorul restituie, la rândul său, fondurile respective. Termenele de restituire pot varia în funcție de particularitățile fiecărui caz.
🔹 Vă recomandăm să abordați această situație cu calmitate. Procedura este una strict reglementată, iar biroul nostru depune toate diligențele pentru ca fondurile cu caracter neurmăribil să fie restituite în cel mai scurt timp posibil.
7 – Cum procedez dacă nu mai sunt în posesia înscrisurilor care atestă încetarea executării silite sau desființarea unor măsuri de executare?
Dacă nu mai dețineți documentele care confirmă încetarea executării silite sau desființarea unor măsuri de executare, puteți solicita eliberarea unui duplicat.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:
- La cererea părții interesate, biroul executorului judecătoresc eliberează duplicatul în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii.
- În cuprinsul duplicatului se reproduce integral textul actului original, iar în locul semnăturilor se menționează numele și prenumele semnatarilor.
- Duplicatul are aceeași forță probantă ca și originalul.
Pentru eliberarea duplicatului, vă rugăm să transmiteți o cerere scrisă, indicând datele complete de identificare, actul solicitat și, pe cât posibil, numărul dosarului de executare.
Potrivit art. 646 alin. (1) C. pr. civ.,., partea interesată poate să obţină adeverinţe şi copii de acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala sa.
8 – Au fost consemnate sume excedentare pentru dosarul de executare silită. Cum procedez?
În această situație, este necesar să formulați o cerere scrisă, care să conțină datele dumneavoastră complete de identificare, la care se va anexa un extras de cont care atestă că sunteți titularul contului în care solicitați restituirea.
După verificarea documentelor și a evidențelor financiare, se va proceda la restituirea sumelor excedentare în cel mai scurt termen posibil. În mod uzual, restituirea se realizează în termen de până la cinci zile lucrătoare, considerat un interval rezonabil pentru procesarea cererii.
9 – Care este procedura de fotocopiere sau studiere a dosarului de executare silită?
Fotocopierea actelor din dosar poate fi solicitată prin cerere scrisă, care să conțină datele complete de identificare ale solicitantului și numărul dosarului de executare.
Eliberarea fotocopiilor se realizează după achitarea contravalorii facturii emise pentru costurile de reproducere, stabilite la 2 lei/pagină.
În același cost, se poate solicita transmiterea documentelor scanate în format electronic (.pdf).
Vă rugăm să aveți în vedere că, din cauza dimensiunii mari a fișierelor, pot apărea dificultăți tehnice la transmiterea copiilor electronice prin e-mail sau alte mijloace digitale.
Societatea Profesională de Executori Judecătorești Dobra & Căliman pune la dispoziția părților interesate dosarul pentru studiere la sediu.
Accesul este permis personal, prin avocat sau împuternicit cu procură autentică specială, în baza unei cereri, urmată de o programare prealabilă, iar termenul se va comunica slicitantului după înregistrarea cererii, în funcție de disponibilitate.
Ultimele licitații adăugate
-
Licitație bun imobil
COTA DE 1/2 DIN TEREN EXTRAVILAN 8505/2022
Preț de pornire: 17.811,00 leiQuick View -
Licitație bun imobil
TEREN INTRAVILAN + CONSTRUCTII EDIFICATE 9916/2024
Preț de pornire: 646.000,00 leiQuick View -
Licitație bun imobil
COTA DE 3/96 DIN TEREN INTRAVILAN 14162/2024
Preț de pornire: 10.410,00 leiQuick View -
-
Licitație bun imobil
COTA DE 1/8 DIN TEREN INTRAVILAN 7862/2023
Preț de pornire: 5.565,00 leiQuick View -
-
Licitație bun imobil
TEREN INTRAVILAN + CONSTRUCTII EDIFICATE 6982/2023
Preț de pornire: 61.575,00 leiQuick View -
Licitație bun imobil
TEREN INTRAVILAN + CONSTRUCTII EDIFICATE 6968/2024
Preț de pornire: 157.800,00 leiQuick View




